
Comportamentul sexual la caini
La catea, primul ciclu de calduri apare la varsta de 6-12 luni. In perioada in care se maturizeaza foliculii ovarieni cateaua este nelinistita, fuge tot timpul incoace si incolo, cautand masculul. Femelele raselor mici pot fi imperecheate dupa varsta de 12 luni, iar femelele raselor de caini mai mari dupa varsta de 18 luni.
In faza premergatoare caldurilor (proestru) care dureaza 6-9 zile, vaginul catelei se tumefiaza si incepe sa elimine o secretie. Urina incepe sa contina substante puternic mirositoare care atrag cateii masculi. Cainele saluta cateaua in calduri adulmecand-o si verificand in ce dispozitie se afla. In acest fel cainii "fac cunostinta". Atunci cand cateaua si-a gasit un partener potrivit, perechea ramane cateva zile impreuna, jucandu-se. De fapt in jurul catelei se pot strange mai multi pretendenti, care se incaiera, dar fara prea mult spirit de lupta. Cainii lasa in seama catelei alegerea partenerului celui mai potrivit, pe care cateaua il schimba apoi deseori.
Cand se instaleaza caldurile la catea, (dorinta de impreunare), maturizarea foliculilor este aproape incheiata. Caldurile la catea dureaza 7-12 zile, in functie de animal. Tumefierea vaginului persista, mucusul devine mai vascos, si poate sa contina in mod trecator cantitati mici de sange. Cateaua accepta acum imperecherea. La cateii masculi, in faza de erectie are loc o marire considerabila a penisului, datorita acumularii sangelui in corpii cavernosi. Dupa introducerea penisului muschii vaginului se contracta si se realizeaza un contact strans intre catea si caine.Dupa circa 1 minut masculul coboara de pe femela dar penisul ramane in vagin. Din aceasta cauza cainele si cateaua sunt "agatati" laolalta timp de 10-30 de minute. In aceasta perioada are loc ejacularea. Unirea perechii sub forma de agatare este deci o stare absolut normala. Uneori, persoane neavizate incearca sa separe perechea turnand apa rece peste ea.
Dupa ce actul sexual s-a terminat si perechea se desparte, catelul este obosit si nu mai prezinta interes sexual decat dupa o perioada de restabilire. Cateaua in schimb este vesela si jucausa.
Foarte curand dupa prima imperechere cateau prezinta din nou interes sexual: se apropie de caine si il "invioreaza". Daca acesta nu prezinta interes sexual, cateaua se aseaza cu labele anterioare pe spatele cainelui, ceea ce reprezinta un stimul sexual eficace. In libertate masculul executa circa 5 imperecheri pe zi.
In cazul cainelui de companie, viata sexuala a femelei va fi supusa unui control strict, din cauza urmarilor pe care le poate avea. Cu toate acestea se mai intampla sa aiba loc imperecheri nedorite. Decat sa aduceti pe lume catelusi de care nu va puteti ocupa, care vor suferi apoi, mai bine castrati cateaua din timp si eliminati acest risc.
Majoritatea crecatorilor de caini care practica imperecheri in mod dirijat duc ei insisi cateaua la masculul reproducator. In acest caz trebuie sa cunoasca momentul optim al imperecherii. Ovulatia incepe in zilele 1-3 ale caldurilor si dureaza circa 3-4 zile. Stiind ca spermatozoizii au o durata de viata de 24-36 de ore in organele genitale femele, se recomanda ca imperecherea sa se faca in a 2-a zi a caldurilor, pentru a se obtine un numar mai mare de ovule fecundate. Este bine sa se lase cainelui si catelei suficient timp pentru a face cunostinta, deoarece unii masculi nu prezinta imediat interes sexual pentru cateaua aflata in calduri.
Este o particularitate a catelelor neimpereheate ca dupa 4-8 saptamani de la calduri sa manifeste o gestatie falsa. Glanda mamara se tumefiaza si cateaua isi face un cuib. Uneori glanda mamara se inflameaza si medicul trebuie sa intervina prin tratament.
Gestatia falsa se datoreaza unei involutii foarte lente a corpilor galbeni de pe ovar, mentinandu-se in organism mai multa vreme hormonul galben, hormonul gestatiei.
- Trimite aceasta pagina:


-